fbpx

Ce am învățat în urma participării la maratonul de marketing cu peste 30 de experți din domeniu. Partea II

Ce am învățat în urma participării la maratonul de marketing cu peste 30 de experți din domeniu. Partea II

Iată că am revenit și cu partea a doua a experienței de la maratonul de marketing. Prima parte o poți citi aici. Afli trucuri de marketing extrem de utile pe care poți să le aplici imediat. Sunt simple, nu sunt costisitoare și chiar merită încercate.

Să continui însă cu următoarele ”lecții” pe care le-am învățat de la experții care au fost prezenți acolo. Azi afli lucruri și mai tari. Ești pregătit, da?

Pe locuri, fiți gata, ACȚIUNE! Da, despre video o să-ți vorbesc imediat. Dar nu e vorba despre orice fel de video, e vorba despre video inspiațional.

Ce face un video să fie inspirațional? Cum te diferențiezi într-un mediu supraîncărcat de aceleși tip de conținut?

Comunică uman, inspiră, motivează.

Concret:

  1. Prezintă o poveste în care personajele expun o vulnerabilitate umană pe care toți o recunoaștem. Acele personaje trebuie să fie chiar persoane din publicul tău țintă, trebuie să vorbești pe limba emoțiilor lor. După principiul ”tu ești un om, eu sunt un om, uite ce am putea face împreună”.
  2. Arată personaje reale (un om din echipa ta, cineva din publicul tău sau chiar tu)
  3. Conținutul tău video trebuie să arate și să sune ca un film, nu ca o reclamă comercială. Filmul are un anumit tip de narațiune, de desfășurare a acțiunii.
  4. Clipul tău trebuie să producă emoții și lecții de viață – creează conținut care educă, care creează emoții și în urma căruia cel care privește rămâne cu ”ceva”.

Apoi ca să produci video-uri inspiraționale, adresează-ți 3 întrebări simple:

  • În ce valori umane ar crede brandul tău dacă ar fi un om?
  • Ce povești ar sharui? (cu ce povești se identifică cei din publicul tău)
  • Cum ar arăta povestea pe care brandul tău o spune?

Cu alte cuvinte, găsește esența umană din brandul tău.

În plus:

  • Fă-ți un PORTRET VIDEO, adică o carte de vizită online. Ține loc de o prima întâlnire.
  • Fă un VIDEO MEET THE TEAM, despre echipa ta, despre felul de a fi și pasiunile celor din echipa ta.
  • Fă un set de FILMĂRI zilnic sau săptămânal în firma ta.
  • Când ceri testimoniale, cere clienților să spună CU CE TE-AI DIFERENȚIAT de alții, nu doar că ai reușit să faci ceva bine.
  • Fă-ți propriul MANIFESTO. O poveste cinematică (care arată că un film) cu de ce-ul tău.

Sper că atenția ta e încă ridicată pentru că mai am informații valoroase pentru tine. În continuare o să-ți vorbesc pe scurt despre câteva aspecte de care să ții cont când faci strategia de social media.

  1. Setează un obiectiv clar și realist pentru brandul personal.
  2. Creează conținut evergreen pe blog, adică acel tip de conținut pe care îl poți reutiliza și în care sunt abordate teme generale, dar cu probleme specifice unei majoritățoi.
  3. Folosește #.
  4. Construiește brandul echipei.
  5. Punctele principale de atracție ale articolelor să fie SINCERITATEA și AUTENTICITATEA. Să vrei în mod real să ajuți oamenii, nu doar să te prefaci, că nu funcționează.
  6. Dacă businessul nu e legat de tine personal, atunci vei construi 2 branduri. Brandul personal este sursă care aduce oamenii la poartă fabricii, dar brandul business-ului este chiar fabrica!

Un sfat de luat în seamă pentru afacerile care s-au oprit acum (cum ar fi o parte din cele care activează în domeniul horeca), postați mereu tutoriale și lucruri utile că să rămâneți în #CATEGORIAMENTALĂ a clienților.  Altfel, o va face altcineva! Ghinion.

De asemenea, nu poți să spui că ești prezent în online fără să ai un blog pe care să scrii.

Sigur, înainte de a începe un blog, trebuie să te întrebi despre scopurile lui. Astfel, prin articolele tale trebuie:

– să captezi atenția oamenilor care caută informațiile tale.

– să încălzești audiența pentru a o pregăti de vânzare.

– să te menții în atenția publicului care încă nu a cumpărat de la tine.

Strategia în 3 pași:

Cu cine vorbeșți? Definește-ti publicului.

Ce informații vrea publicul tău, ce e util pentru el?

Fă o lista cu 50 de subiecte și ai ce scrie 1 an de zile. Caută aici sau aici și găsești subiecte pentru publicul tău. Nu uita că acestea trebuie să răspundă la întrebările pe care le au oamenii.

Ubersuggest îți arată cât de mare e bătaia pe anumite subiecte, deci, mai bine decât să alegi subiectele cele mai căutate, le poți alege pe cele mai puțin abordate.

Trec puțin acum pe la copywriting și îți împărtășesc câteva idei care să te ajute să scrii mai bine.

În primul rând, evita clișeele și superlativele (servicii profesionale, produse de înalta calitate etc.).

Pe site-ul tău, potențialul client (mai bine zis, vizitatorul) trebuie să vadă dintr-o privire ce vinzi, altfel îl pierzi.

Regula celor 7 – o regulă a marketingului din 1930. O persoană are nevoie în medie de 7 interacțiuni cu brandul tău ca să cumpere de la tine. Oamenii vor să cunoască valoarea produsului tău înainte de a cumpăra.

Publicul se întreabă ce este, ce face, cum arată, dacă e de calitate, dacă l-au folosit și alții, dacă e ușor de folosit, de ce l-ar cumpăra, cum îi ajută mai exact, dacă are avantaje față de concurență, ce rezultate au obținut alții de la el, dacă oferi garanție. Așadar, când scrii un mesaj, fii atent la acești pași, adică fii atent la nevoile reale ale oamenilor.

De asemenea, găsește și scrie 5 caracteristici ale produsului, întreabă-te în locul clientului: Și ce? sau Eu ce câștig? și extrage 5 beneficii ale produsului.

  • Axează-te pe beneficii și cucerește-i inima, apoi poți strecura caracteristici.
  • Leagă beneficiile de nevoile avatarului.
  • Fii curajos în scris.
  • Captează atenția, scrie diferit. Stimulează imaginația cititorului.
  • Textele trebuie să aibe 3C că să vândă: să fie Convingătoare, Curajoase și Captivante.

În concluzie, scrie despe beneficii, fii curajos în scris, nu te grăbi cu vânzarea.

Nici eu nu mă grăbesc să-ți dezvlăui tot ce am învățat, așa că stai prin preajmă că mai urmează o parte. Va fi mult mai interesantă decât asta. Presimt. Nu, sunt sigur.