Bune practici pentru stimularea comunicării deschise şi a asumării responsabilităţii în echipe şi organizaţii
- Marketing
- 14 ianuarie 2019
Am ajuns și la partea a treia a poveștilor de la maratonul de marketing. În prima parte am vorbit despre strategii de marketing simple pe care le poți aplica fără costuri și efort intens și despre ecommerce, în partea a doua am vorbit despre cum să faci video inspirațional pentru a atrage atenția, despre strategia
Afla mai multIată că am revenit și cu partea a doua a experienței de la maratonul de marketing. Prima parte o poți citi aici. Afli trucuri de marketing extrem de utile pe care poți să le aplici imediat. Sunt simple, nu sunt costisitoare și chiar merită încercate. Să continui însă cu următoarele ”lecții” pe care le-am învățat
Afla mai multSalutare. Sunt Vlad, mă ocup de marketing la DEVOS și astăzi vreau să împărtășesc cu tine o serie de informații valoroase. Am participat timp de 3 săptămâni la un maraton de marketing unde au fost invitați peste 30 de experți din domeniu. Am aflat lucruri utile și practice despre cum să-ți promovezi afacerea pentru a
Afla mai multVreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate Nu dezarma și nu fi pesimist. Tu te-ntreabă și socoate Merită să lupți sau să rămâi trist? Să te gândești nostalgic la ”ce frumos era” Sau să te orientezi să faci și altceva? ”Viitorul şi trecutul Sunt a filei două feţe, Vede-n capăt începutul Cine ştie
Afla mai multDacă în articolul precedent Elena Ghiniță a vorbit despre cum te poți promova pe LinkedIn chiar dacă ai resurse limitate, la întâlnirea 41 a singurului club de networking din Iași, bizz.club a vorbit despre importanța acestei platforme pentru construirea brandului personal șidezvoltarea notorietății brandului pe care îl reprezinți. De ce LinkedIn? 707 milioane de utilizatori
Afla mai mult„Cine nu se promovează, nu există!” este sintagma pe care o auzim din ce în ce mai des în mediul de afaceri. Offline sau online; in-store sau digital; inbound sau outbound, modalitățile de promovare sunt dintre cele mai diverse, iar sub raportul eficienței acestea variază de la un model de business la altul. Cu alte
Afla mai mult