fbpx

Instrumente potrivite pentru a crea viitorul. Întâlnirea nr. 22 a bizz.club Iași

Instrumente potrivite pentru a crea viitorul. Întâlnirea nr. 22 a bizz.club Iași

Chiar dacă a început perioada vacanțelor, noi suntem pe baricade și împreună cu cei din comunitatea noastră lucrăm la viitor. Întâlnirile bizz.club Iași sunt din ce mai valoroase, iar asta se datorează membrilor comunității care vin mereu cu idei noi, recomandări utile și dorința de a mișca lucrurile.

Apropos de construirea viitorului, Andrei Neștian, conferențiar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a abordat această temă dintr-o perspectivă extrem de captivantă.

Mai știi vreo altă meserie care are în fișa postului să știe cum va arăta viitorul? E o întrebare retorică pentru că e evident că singura meserie din lume care presupune planificare exactă în timp și fixarea unor obiective clare cu rezultate concrete e cea de manager.

Dar, ce se așteptă de la un manager în privința viitorului?

Andrei Neștian a sugerat patru caracteristici care au legătură cu rolul unui manager.

  • Performanța viitoare a organizației este dependentă de existența unui set clar de obiective.
  • Procesul de stabilire a obiectivelor se așteaptă să fie condus de manageri.
  • Managerii răspund de nivelul de atingere al obiectivelor organizaționale. Ei au autoritatea de a defini și implementa soluțiile potrivite (acțiuni și strategii).
  • Managerii au rolul de a contribui la acceptarea unor obiective din ce în ce mai înalte.

Cum răspund ei la toate acestea?

La fel ca un meseriaș care vrea să construiască o casă, managerii vin cu o ”trusă de scule” care să ajute organizația să fie mai performantă.

Primul instrument e managementul prin obiective care presupune setarea unor indicatori strategici și operaționali. Apoi e vorba de harta strategică ce redă relațiile cauză-efect. Ce presupune mai exact?

Domeniul financiar (perfomanțele care vor fi prezentate acționarilor), clienți (ce valoare trebuie să creezi pentru clienți), procese interne ( procesele interne prin care să atingi obiectivele financiare și câștigi clienți), învățare și dezvoltare (cum aliniezi şi îmbunătăţești activele necorporale pentru a eficientiza procesele critice).

Un alt tip de instrument este alinierea componentelor din Scorecard care prespune crearea unui model integrat care să conducă la executarea strategiei. Concret, trebuie să stabilești viziunea, obiectivele, indicatorii, țintele și inițiativele (activitățile propriu-zise).

Următorul instrument e OKR (Objectives and Key Results). Trebuie să descrie o situație, nu un element concret al acelei situații. E puțin diferit față de concepția clasică a obiectivelor de tip SMART. Se bazează pe constuirea de scenarii.

Exerciții de foresight

În momentul în care ai incertitudini foarte mari, nu te mai baza pe predicții bazate pe modele matematice, ci bazează-te pe modele mentale. Apelează la oamenii cu experiență care s-au mai confruntat cu situații dificile. Ei lucrează pe bază de scenarii. Un exemplu în acest sens e conceptul de smart city, care presupune planificarea unei imagini de oraș pe o perioadă îndelungată de timp, apelând la speciliaști în diverse domenii (arheologici, brand manageri, geologici, arhitecți, etc).

Alte idei:

Informațiile pe care le folosești în decizii, vin din trecut. E ca o carte, dai pagina, iar ce urmează s-ar putea să nu se potrivească, prin urmare trebuie sa le repliezi.

Obiectivul trebuie să descrie mai degrabă o situație decât un element măsurabil al acelei situații.

Managerii iau informații de la contabili și lucrează cu ele pentru a construi viitorul.

Trecutul este util numai pentru a-ți da o mai bună percepere a realității.

Tensiunea creativă e ca un elastic mental între ce trebuie acceptat și ce vrei să faci în viitor. Apare când există o insatisfacţie faţă de situaţia curentă care îl convinge pe individ să schimbe ceva.

Controlul asupra rezultatelor = optarea pentru acțiuni ale căror rezultatele sunt determinate într-o măsură mai mare de factori controlabili și într-o măsură mai mică de factori necontrolabili

Andrei Neștian a finalizat prezentarea cu un citat din Sakichi Toyoda: ”Mereu fii studios și creativ, străduindu-te să fii cu un pas înaintea vremurilor.” Tu ce faci pentru a fi cu un pas înaintea vremurilor?

Te așteptăm la următoarea noastră întâlnire!

Participă la următoarea întalnire bizz.club Iași

Participă la următoarea întalnire bizz.club Iași