fbpx

Încotro se îndreaptă ”copiii” mai mici ai economiei – producătorii locali?

Încotro se îndreaptă ”copiii” mai mici ai economiei – producătorii locali?

Trăim vremuri interesante, vremuri în care solidaritatea și ajutorul reciproc ar trebui să primeze. Ce putem face? Cum putem să ne implicăm fiecare dintre noi să ajutăm ”copiii” mai mici ai economiei (producătorii locali)?

Sunt copii talentați, cu potențial de dezvoltare imens, dar care din cauza unei conjuncturi nefericite nu pot evolua. Stagnează sau chiar se pierd în neant. Prin urmare au nevoie de grijă, atenție și elan. Au nevoie să fie susținuți, încurajați și promovați.

Motivați de dorința de a oferi sprijin acestor ”copii”, animați de entuziasmul de a ne reinventa și a căuta soluții de adaptare în noul context și determinați să oferim plus-valoare, am dat mână cu mână, de fapt pumn cu pumn pentru că respectăm regulile sanitare și am creat un context în care ”copiii” cu potențial din Zona Moldovei – producătorii locali să prindă din nou curaj și se afirme.

Afte 6 – DEVOS TRADE SHOW – Piața Producătorilor Iscusiți

Concret, am creat un concept de eveniment nou –  DEVOS TRADE SHOW – Piața Producătorilor Iscusiți în care producătorii locali din zona Moldovei se întâlnesc pentru a socializa, a cunoaște potențiali clienți și a-și construi relații solide de business. În cele două ediții pe care le-am organizat până acum am avut 25 de producători locali din diverse domenii de activitate.

Toți participanții de la cele două ediții ale târgului nostru au rămas impresionați de calitatea produselor de la producătorii locali și experința pe care aceștia o oferă, astfel că au recomandat și prietenilor lor produsele.

Frânturi de povești duse mai departe

Se creează astfel un context în care se activează ceea ce în marketing se numește ”word of mouth” sau storrytelling. Cei carora le plac produsele duc mai departe povestea și experiența pe care au trăit-o și o împărtășesc cu cei apropiați lor.

DEVOS oferă context de evoluție, învățare și creează o comunitate de oameni puternici

Suntem facilitatori, nu ajungem în zona strategiilor de seducţie a potențialilor consumatori pe căi articificale. Considerăm că metoda optimă de împrietenire cu farmecul și autenticitatea produselor cu specific local e autoconvingerea.

Același principiu îl aplicăm și când vine vorba de DEVOS –  brandul din spatele evenimentelor care susțin și promovează dezvoltarea mediului de afaceri din regiunea de Nord-Est a țării.

Privind retrospectiv, am realizat cu succes peste 250 de întâlniri de business networking, 6 ediții DEVOS – Eveniment Premium de Business Networking, 6 numere ale revistei DEVOS –  o revistă scrisă de antreprenori pentru antreprenori, peste 20 de producători locali prezenți la evenimentele noastre DEVOS After 6 și peste 180 de sesiuni de training.

Un lucru e cert: dacă vrei ca business-ul tău să evolueze, trebuie ca tu să investeși în tine, să cauți oportunități, contexte de creștere, să te expui în mod repetat într-un mediu propice dezvoltării.