fbpx

Devotament | Evoluție | Viziune | Oportunitate | Soluție

Devotament | Evoluție | Viziune | Oportunitate | Soluție

… într-un cuvânt DEVOS. Proiectul a luat naștere din pasiunea pentru antreprenoriat a 3 oameni de business. S-au întâlnit prima dată în cadrul unei ședințe bizz.club Iași. Cum mediul este unul propice dezvoltării de proiecte în comun, în scurt timp au acceptat provocarea de a prelua managementul clubului iar la scurt timp a apărut necesitatea organizării unui eveniment de business networking.

Povestea din spatele proiectului o vom afla cu altă ocazie. Haideți să vedem acum cine sunt cei 3 eroi ai istorisirii noastre. I-am supus unui tir de întrebări. Oare ce au răspuns? (LE: la această oră, Bogdan nu mai face parte din echipa DEVOS, povestea a rămas însă frumoasă)

Vârsta?
Bogdan: 45
Răzvan: 38
Daniel: 38

DEVOS 1 - keynote speaker Lorand Soares Szasz
DEVOS 1 – keynote speaker Lorand Soares Szasz

Sportul preferat?
Bogdan: Baschet
Răzvan: De când s-a apucat Luca de sport, fotbalul se transformă în pasiune.
Daniel: Fotbal American

Mâncarea preferată?
Bogdan: Clătite cu ciocolată
Răzvan: Cred cea mai grea întrebare din acest interviu, pentru că sunt gurmand. Dacă ar fi să mă gândesc la ceva mai special, pe care îl aleg de obicei la restaurant este orice preparat din carne de rață.
Daniel: File Mignon

Culoare preferată?
Bogdan: Albastru
Răzvan: Albastru / Bleumarin / Bleu
Daniel: Verde

DEVOS 2 - keynote speaker Cristian Onețiu
DEVOS 2 – keynote speaker Cristian Onețiu

Care este rolul tău în DEVOS®?
Bogdan: Marketing
Răzvan: Business Development Manager
Daniel: Comercial

De care componentă DEVOS® ești cel mai atașat și de ce?
Bogdan: De toate, dar în special de revistă și de evenimentul mare de networking. De ce? Pentru că sunt 2 instrumente care vor coagula, pe platforma de business pe care o construim, o comunitate de oameni de afaceri cu principii și valori similare și care înțeleg că parteneriatul, învățarea, schimbul de informații și rețeaua profesională sunt câteva din atributele obligatorii ale unei afaceri de succes.
Răzvan: Este greu de nominalizat, dacă trec puțin prin filtru, cred că revista este componenta care îmi oferă cele mai mari satisfacții.
Daniel: Cel mai atașat sunt de clubul de networking și de conceptul DEVOS® After 6. Clubul de networking aduce o doză aparte de energie și sinergii nebănuite cu fiecare ediție saptamanală. Conceptul DEVOS After 6, deși a avut pana acum doar 2 ediții, se dezvoltă frumos și din punctul meu de vedere setează un standard pentru întâlnirile informale de Business Networking.

DEVOS 3 - keynote speaker Adrian Cioroianu
DEVOS 3 – keynote speaker Adrian Cioroianu

O întâmplare amuzantă legată de DEVOS®?
Bogdan: Faptul că am construit întâi acronimul DEVOS și apoi am găsit și cuvintele (explicațiile) …ceea ce a fost atât amuzant, cât și surprinzător pentru că acele cuvinte pe care le-am găsit ne definesc foarte bine.
Răzvan: Nu știu dacă este amuzant sau mai degrabă suprinzător este faptul că unul dintre partenerii pe care îi avem în revistă ne-a transmis feedback-ul că a reușit să semneze un contract de colaborare la Timișoara, asta în condițiile în care revista este gândită a funcționa local. Proverbul unde dai și unde crapă funcționează 😀
Daniel: La început primeam des întrebarea: „Aveți vreo legatură cu DAVOS-locul de întâlnire al G8 cele mai industrializate țări din lume? Lumea acum s-a mai obișnuit și familiarizat cu DEVOS®, cu acronimul și cu valorile pe care le reprezintă.

DEVOS 4 - keynote speaker Marius Ghenea
DEVOS 4 – keynote speaker Marius Ghenea

Din acronimul DEVOS (Devotament | Evoluție | Viziune | Oportunitate | Soluție) care sunt principalele două litere care te definesc?
Bogdan: Evoluție – și mă refer în special la cea personală, pentru că fără ea evoluția businessului nu e posibilă. Soluție – pentru că e important să te concentrezi pe găsirea de soluții și nu pe inventarierea de probleme.
Răzvan: Cum nimic nu e întâmplător pe lume, V (viziune) și S (soluție) cred că sunt congruente cel mai tare cu Răzvan Zvorișteanu.
Daniel: Oportunitate – Succesul se găsește la intersecția dintre Oportunitate și A fi pregatit pentru Oportunitațile care îți ies in cale. Soluție – Mediul de business este în continuă schimbare și constant trebuie să îți pui întrebări de genul cum pot rezolva o problemă reală, relevantă la nivel personal, de firmă, de comunitate, cum pot redefini PROBLEMA pentru a o transforma într-o soluție.

Cafea sau ceai?
Bogdan: Cafea
Răzvan: Ceai de pere cu aromă de caramel
Daniel: Cafea

La munte sau la mare?
Bogdan: Mare
Răzvan: La mare cu gândul la munte
Daniel: Mare

DEVOS Iași, Ediția a V-a, Keynote Speaker Dan Mocanu
DEVOS Iași, Ediția a V-a, Keynote Speaker Dan Mocanu

Pe cine ai vrea să aduci, în viitor, din România la evenimentul de networking?
Bogdan: Iulian Dascalu, Dragoș și Adrian Pavăl
Răzvan: Sunt pasionat, aș spune ușor obsedat de inovație, iar pornind de la acest aspect l-aș aduce pe Dan Mocanu, expert Blue Ocean Strategy (LE: evenimentul a avut loc în data de 04 noiembrie 2019 în minunatul cadru al Pleiada Boutique Hotel)
Daniel: Iulian Stanciu, Adrian Stanciu, Sergiu Neguț

Dar din străinătate?
Bogdan: Robin Sharma, Jack Canfield
Răzvan: Sincer nu am niciun model de antreprenor din străinatate pe care să îl nominalizez cu toată inima. Pentru a da totuși un răspuns: Guy Kawasaki
Daniel: Johnny Wimbrey, Brian Tracy, Jim Rohn

Ce e mai important într-un business: clienții sau angajații?
Bogdan: Clienții
Răzvan: Sper să nu citească toți angajații răspunsul 😀 dar consider clienții ca fiind una dintre cele mai importante resurse.
Daniel: Clienții

DEVOS Suceava, Ediția I, Keynote Adrian Cioroianu
DEVOS Suceava, Ediția I, Keynote Adrian Cioroianu

Ce e mai important într-un business: vânzările sau marketingul?
Bogdan: Marketingul
Răzvan: Clar marketingul. Vânzările sunt o rezultantă a modului cum își face treaba echipa de marketing
Daniel: Vânzările

Cea mai bună carte de business pe care ai citit-o?
Bogdan: Influence: The Psychology of Persuasion – Robert Cialdini, Jim Collins – Excelenta in afaceri
Răzvan: Ups… Cititul nu se numără printre pasiunile mele. Pentru a nominaliza însă, “Manager contra curentului”
Daniel: From 0 to 1 – Peter Thiel

Un gând de final pentru cititori?
Bogdan: Pentru ca o rețea profesională sau de business să îți aducă beneficii mai întâi trebuie să faci parte din ea și apoi să te implici. Te așteptăm alături de noi!
Răzvan: Consider că apartenența la un grup este un factor important în dezvoltarea fiecărui individ, și pentru că noi punem laolaltă antreprenori, îi așteptăm pe toți alături de DEVOS®.
Daniel: O comunitate de business puternică generează oportunități pentru toți în pofida factorilor externi!

Călin Iepure - facilitator momente networking DEVOS
Călin Iepure – facilitator momente networking DEVOS

Care este următorul eveniment DEVOS?
Următorul eveniment se va desfășura în data de 4 mai, întotdeauna lunea, iar invitatul principal va fi Petre Nicolae, consultant în Managementul Afacerilor, cu certificare de liberă practică și expertiză în Reorganizarea și Dezvoltarea Strategică a afacerilor. Are o licență de consultanță transformațională, prin care transferă către owneri și general manageri, întreaga metodologie de reorganizarea, dezvoltarea și consolidare a unei afaceri. În acest mod, participanții devin, la rândul lor, consultanți în propria afacere.

DEVOS Iași, Ediția a VI-a, Networking și Socializare