fbpx

Cum ajungi la excelență? Întâlnirea 40 a bizz.club Iași

Cum ajungi la excelență? Întâlnirea 40 a bizz.club Iași

Întâlnirea cu numărul 40 a bizz.club Iași ne-a introdus într-o atmosferă propice studiului, ne-a stimulat creativitatea, îndemnându-ne să reflectăm la propriile motivații.

Am vorbit despre excelență, motivație și decalajalul dintre starea de fapt și cea ideală. Dacă citești până la final vei afla ce presupune regula celor 10.000 de ore pentru a atinge excelența, care sunt hibele ei, de ce motivația interioară face diferența între eșec și succes și ce ar trebui să faci pentru a rezolva decalajul dintre starea de fapt și cea dorită.

Regula celor 10.000 de ore spune că pentru a ajunge la nivelul de măiestrie, ai nevoie de minimum 10.000 de ore investite în acest domeniu. Sigur, această regulă presupune mai multe caracteristici esențiale.

Însă cifra reprezintă doar un reper, nu un aspect standard. În plus, cele 10.000 de ore nu îți asigură garantat succesul. Contează la fel de mult educația pe care ai primit-o, mediul din care provii, timpul concentrat pe care îl investești s.a.m.d.

Anders Ericsson în cartea Peak a realizat un studiu de caz la cea mai bună din academie de muzică lume.  A rugat profesorii să împartă elevii în 3 categorii: supertalentați (cei extraordinari), a doua grupă a fost compusă din elevii buni, spre foarte buni, dar care nu au atins încă nivelul de excelență, iar în ultima grupă au fost repartizați cei mediocri.

Ce a constantat e că grupul celor exepționali au studiat individual undeva în jur de 7400 de ore și că dedicau timp odihnei și somnului pentru că atenția concentrată studiului îi obosea foarte tare. În plus, chestionați cu privire la bucuria procesului și plăcerea pe care acesta o produce, ei au răspuns că efortul a îngrozitor, dar că nu a reprezentat un impediment.

De asemenea, ei s-au orientat mai mult pe exercițiu metodic și concentrat care presupune o atenție totală și o implicare 100%, nu doar pe simplă exersare a activității.

Așadar, ca să atingi performanța ai nevoie de timp investit, efort concentrat, implicare totală și depășirea limitelor. De asmenea, e foarte important să lucrezi întotdeauna la aspectele care sunt mai slabe, să le îmbunătățești continuu.

De ce exepționalii au investit atât de mult timp? Răspunsul e pentru că au avut motivație.

Napoleon Hill spune că cel mai puternic factor motivator al oamenilor este impulsul sexual. În momentul în care suntem îndrăgostiți de cineva suntem motivați să facem orice. Forță numită iubire declanșează puteri nebănuite în oameni. Alți factori care ne motivează de multe ori sunt tristețea, sărăcia, frustrarea.

Daniel Pink în cartea sa, Drive vorbește despre două tipuri de motivație: motivația intrinsecă și motivația extrinsecă (bazată pe câștig și sancțiune).

Care dintre ele funcționează? Răspunsul evident este motivația intrinsecă. De ce? Atunci când motivația vine din interior implică un grad ridicat de autonomie, putere (decizională), sentimentul recunoașterii de către ceilalți și focus pe dezvoltarea abilităților, adică sentimentul că devii din ce în ce mai bun în ce faci.

Așadar, este de datoria ta să-ți descoperi valorile fundamentale, să-ți asumi responsabilitatea să devii mai puternic, să nu te victimizezi și să-ți stabilești obiective care depind în mare măsură de tine.

Analiza decalajelor

În primul rând, află care sunt pașii pe care trebuie să-i faci acum pentru a ajunge de la starea din prezent la cea pe care o dorești, la obiectivul final.

Ce trebuie să faci?

Identifică starea ideală: unde e locul în care vrei să ajungi, apoi identifică starea actuală, care e locul în care te afli acum, apoi măsoară decalajul între cele două, creează-ți un plan de acțiune, și în cele din urmă implementează și monitorizează.

Alte idei:

  • În mai toate domeniile de activitate, oamenii posedă o formidabilă capacitate de a-și îmbunătăți performanța, atât timp cât se pregătesc în modul potrivit cu profesorii potriviți.
  • ”Când intrăm în starea de victimă, nu mai suntem creatori în viața noastră, nu mai avem putere pentru că am dat-o altora.”
  • Este de datoria noastră să ne descoperim valorile fundamentale și să acționăm în acord cu acestea.

Te așteptăm la o întâlnire de-a noastră (momentan pe platforma zoom) pentru a simți pe propria piele cum e atmosfera într-o zi de joi și câte aspecte valoroase poți învăța doar dintr-o singură întâlnire.

Participă la următoarea întalnire bizz.club Iași
Participă la următoarea întalnire bizz.club Iași