fbpx
728 x 90

Compania – un organism viu. Despre echipă, progres și dedicare by Răzvan Zvorișteanu

Compania – un organism viu. Despre echipă, progres și dedicare by Răzvan Zvorișteanu

Îmi dau seama că au trecut mai bine de 3 ani din momentul în care mi-am propus să scriu un articol pe această temă. Sunt sigur că până acum nu s-a concretizat și pentru faptul că nu eram pregătit. Nu eram destul de matur, și nu mă refer la vârstă biologică, ci mai degrabă la numărul de ani petrecuți în poziția de manager al unei companii.

Am tot auzit în ultima vreme că, în primii ani de viață, orice firmă tinde să semene într-o proporție foarte mare cu antreprenorul aflat la cârmă. Știți ce este ciudat? De fiecare dată când auzeam această frază mă intriga într-o proporție atât de mare, încât refuzam să mă uit în interiorul organizației pe care o creșteam de frica de a nu avea sentimentul că nu-mi place ce văd.

Odată cu trecerea anilor am realizat însă cât adevăr este în această vorbă.

Sunt un familist convins. Am avut tendința în permanență de a transforma locul în care munceam într-o familie, cu bune și cu rele. Până aici nimic anormal. În esență petrecem la locul de muncă mult mai mult decât petrecem cu familiile.

Sentimentele pe care le trăiam erau frecvent contradictorii. În minte și în suflet se duceau lupte puternice. Mă simţeam bine, împlinit, în momentul în care giram o persoană nouă care își făcea loc în echipă. Mă implicam emoțional, cream relații pe care mi le doream veșnice.

Eram idealist, puneam mult suflet.

Ajungeam în acest fel să sufăr destul de mult pentru fiecare dintre cei care părăseau corabia şi nu înţelegeam de ce se întâmplă asta, pentru că eu făceam totul din dorinţa de a-i mulţumi pe toţi. Mă simţeam trădat.

Am recrutat uitându-mă constant mai degrabă la potențialul pe care îl aveau cei din fața mea, ținând cont mai puțin de experiența avută în domeniu. Am investit continuu în acești colegi, crezând în ei. De multe ori am fost însă dezamăgit, dar și de mai multe ori satisfacțiile aduse de rezultate au fost pe măsură.

Mâncam la aceeaşi masă, împărtăşeam din visurile mele, îi sprijineam cu tot ce aveau nevoie şi puteam eu oferi. De la salarii virate înainte de termen până la vorbe bune puse la bănci. De la zile libere şi învoiri până la ajutor la mutatul mobilei. Le ofeream bonusuri, prime de Paşte şi Crăciun, organizam team building-uri şi petreceri. Cumpăram fructe şi îi încurajam să marcăm cum se cuvine orice zi de naştere, totul pentru a obţine un climat organizaţional cât mai cald.

Ce nu vedeam însă era faptul că pretențiile mele erau duse la același nivel. Îmi doream ca cei care mă înconjoară, colegii mei, să facă sacrificii. Să se implice necondiţionat. Să fie proactivi. Să nu aştepte să li se spună de două, trei ori ce au de făcut. Să stea peste program doar pentru că volumul de comenzi era foarte mare. Să facă curat în bucătărie. Să arunce coşurile de gunoi. Să se asigure că avem întotdeauna pahare şi căni disponibile pentru musafiri. Să ude florile. Să închidă becurile când lumina naturală era suficientă. Să închidă centrala când în interior erau 30 de grade. Să stingă lumina înainte de pleca. Să verifice toate uşile şi geamurile. Să activeze alarma.

Trăiam într-o lume mai mult decât idilică şi îmi făceam rău singur. Am realizat că nu ar fi posibile toate cele pe care mi le doream, cel puţin nu la acel nivel. Am învăţat să cobor ştacheta, însă nu foarte jos, pentru că sunt o persoană ambiţioasă care îşi doreşte mai mult şi mai mult. Am realizat că problema este la mine şi că era absurd să am astfel de aşteptări mai ales în condiţiile în care, din punct de vedere business firma creştea în fiecare an cu un procent cuprins între 25 şi 30%. Anul acesta avem un spor de 57%.

M-am întrebat atunci “La ce bun?”

Acum sunt mai calm, m-am liniştit. Consider business-ul în continuare ca fiind o familie. O familie care crește de la o zi la alta. Continui să cred în membrii echipei noastre la fel de mult. Aduc în echipă la fel de mulţi tineri dându-le şansa de a demonstra. O voi face mult timp de acum înainte, până în momentul când cineva mă va da afară din propria afacere!

Am realizat că orice firmă are personalitate. Se dezvoltă. Se maturizează. Evoluează.

Puneţi suflet în tot ceea ce faceţi, implicaţi-vă, dar acordaţi o oarecare libertate de mişcare.

Orice companie este precum un organism viu, grija excesivă se poate transforma în ceva nociv.


Răzvan Zvorișteanu
Vision Maker
CEO PROMER® Group
Business Development Manager DEVOS®
razvan@zvoristeanu.ro
0745 515 741
www.zvoristeanu.ro