Capra Noastră: rețete belgiene de bere într-o făbricuță de la Iași
Ce faci de obicei când îți dorești să guști un anumit tip de produs, însă acesta nu este disponibil în țara ta? Desigur că te apuci să îl produci chiar tu! Ba chiar îl faci atât de bine că ajungi să ai cea mai celebră Capră din țară.
Capra Noastră s-a născut la Iași
Mai în glumă, mai în serios, business-ul Capra Noastră a pornit în 2017 ca o afacere de familie. Ionel Păsărică, fondatorul, a decis să se întoarcă acasă după ce a muncit câțiva ani în străinătate și să facă ceva atât pentru familia lui, cât și pentru comunitatea ieșeană. După discuții îndelungate cu Carmen Păsărică – soția lui, 3 idei finale de afacere, păreri și reacții de la prietenii lor, decizia a devenit clară. O microberărie artizanală era exact ceea ce lipsea orașului Iași. Ce mai, terenul era fertil și momentul era oportun pentru a crește primii iezi!
I-am pus numele Capra Noastră deoarece nu am vrut să ne uităm la Capra vecinului. Ionel PĂSĂRICĂ
Lansarea primelori beri a fost o adevărată aventură. După o întreagă epopee a unui antrepozit fiscal, achiziții, multe luni de muncă, planificări, cercetări de piață și iar muncă, iată că în iulie 2017 au ieșit pe poarta făbricuței primii 5 iezi: Capra Noastră albă, Brună seara, Vagablonda Triplă, Saison și IPA. Primirea berilor a fost cum nu se poate mai călduroasă și, credem noi, că pofta de curiozitate a îmbiat publicul să guste din noii iezi.
Inspirație autohtonă
Capra Noastră este o bere făcută după rețete tradiționale belgiene, adaptate la gustul autohton. Maestrul nostru berar, Raymond Franciscus de Saegher, a venit în România și timp de câteva săptămâni i-am dat să guste și să bea cam tot ce avem noi specific ca popor în bucătăria noastră tradițională (nici nu mai știm pe cheltuiala cui). Scopul acestui demers a fost de a înțelege ce gusturi avem noi românii și ce tipuri de arome se potrivesc mâncărurilor noastre. De aici a venit inspirația de a concepe și a aduce pe lume berea cu soc (Capra noastră albă), berea cu cireșe (Oaia e prea creață), berea cu lavandă (Capra cu levănțică) și berea cu cicoare de vară (Vaca e prea înaltă).
Apropo, e musai să dai pe gât o capră alături de o mâncare delicioasă! Fie că alegi să o acompaniezi pe nărăvașă cu sărmăluțe, grătar, pește, salate văratice, fie că o pui alături de o prăjitură și ciocolată, nu se știe de unde sare Capra; poate descoperi o combinație inedită și pe gustul tău.
Capra plănuiește, Capra născocește
Fie anul cât de greu, noi plimbăm Capra mereu!
În ciuda pandemiei (sâc!), ne adaptăm din mers și păstrăm spiritul Caprei la fel de jucăuș și fresh. Ne ocupăm timpul de zori cu rețete noi, beri proaspăt scoase din baric, vânzări online, casă nouă (sperăm noi) și colaborări. Chiar weekendul acesta tocmai ce ne-am întors din Cluj-Napoca de la o degustare de bere. Am rămas plăcut surprinși de cât de dornici sunt oamenii de a ieși din casă și de a participa la un eveniment relaxant cu și despre bere artizanală. De vorbă nu mai putem sta căci avem multe de făcut și trebuie să ne întoarcem la caprele noastre. Însă, pentru curiosul din tine, ne-am pus și site-ul la punct; așa că poți savura o bere în gând până când ajunge turma la tine.