fbpx

Vâscozitatea și velocitatea cunoștințelor. Întâlnirea 16 a bizz.club Iași

Vâscozitatea și velocitatea cunoștințelor. Întâlnirea 16 a bizz.club Iași

În cadrul ultimei întâlniri am discutat cu Andrei Neștian despre vâscozitatea și velocitatea cunoștințelor.

La momentul de Spotlight, Stela Florea de la Capryce ne-a povestit despre munca pe care o depune de 10 ani la magazinul de flori atemporale și cadouri inedite.

La momentul de tombolă, ne-a oferit câteva premii consistene de la partenerii cu care colaborează, Crama Cricova.

Referitor la momentul de educație, pe scurt, vâscozitatea cunoștințelor înseamnă bogăția sau consistența cunoștințelor (profunzime), în timp ce velocitatea se referă la viteza cu care ele circulă de la unii la alții.

La ce ajută vâscozitatea cunoștințelor?

Complexitatea cunoștințelor produce valoare într-o companie și te ajută să te diferențiezi de concurență și să ai o organizație mai deșteaptă și mai performantă.

Provocarea apare atunci când vâscozitatea și velocitatea trebuie să ”lucreze” împreună.

De ce?

Atunci când vrei să fii mai bogat în cunoștințe decât alții, trebuie să înveți mai repede și mai mult decât ei.

De exemplu, velocitatea cunoștințelor este vizibilă și în rata de reîmprospătare a cunoștințelor din organizație pe o perioadă de timp.

Exemple de rate de expunere (șanse de învățare):

  • Rata de refresh a indicatorilor de proces
  • Rata de refresh a indicatorilor de performanță la nivel de organizație, de structură, de angajat
  • Număr de ore de training cu traineri externi

 

Vâscozitatea cunoștințelor: cu cât cantitatea de informații interconectate care reprezintă ”o cunoștință transferabilă” este mai mare, cu atât avem o cunoștință mai vâscoasă.

De exemplu:

Cantitatea de informații transmisă de un profesor pe care îl vezi și cu care interacționezi direct, plus input informațional de la colegii din jurul tău

vs.

Cantitatea de informații transmisă de un profesor într-o sesiune online (doar chipul), fără alte informații de la colegi.

Idei suplimentare:

  • Când împărtășești cunoștințe cu cei pe care-i cunoști, doar îți consolidezi anumite cunoștințe, fără a învăța însă ceva nou.
  • Cu cât se împărtășesc mai multe idei într-o organizație, cu atât cresc șanele să fie implementate cât mai multe idei.
  • Cunoștințele se obțin prin sudură: o bucată de idee de undeva și o bucată de altundeva creează momentul de ”Aha”
  • Cunoștințele sunt ca un fluid.

Te așteptăm săptămâna următoare alături de noi pentru a-ți îmbogăți orizontul de cunoștințe.