Ultima întâlnire a fost entuziasmantă. Peste 25 de antreprenori au participat la sesiunea cu Dan Schipor.
Am discutat despre sănătatea unei afaceri.
Am reținut că nu există afacere sănătoasă fără profit.
De asemenea, misiunea socială a unei companii e să genereze plusvaloare pentru stakeholderii săi (angajați, furnizori, clienți, finanțatori, proprietari, societate, comunitate).
Pe lângă obținerea profitului, un alt semn că afacerea ta e sănătoasă e gradul de dezvoltare.
Cu alte cuvinte, ce planuri de dezvoltare ai de la o săptămăna la alta sau de la o lună la alta.
7 întrebări care îți indică sănătatea unei afaceri:
- În ce stadiu de dezvoltare se află afacerea voastră?(investiții, dezvoltare, declin, exploatare)
- Care e productivitatea muncii per angajat?
- Cât de simplu este procesul de transformare al intrărilor în ieșiri
- Care sunt resursele pe care se contruiește business-ul meu?
- Care e unicul factor de diferențiere pe care trebuie să-l știe toată lumea?
- Care sunt proiectele în dezvoltare?
- Când de dezvoltate sunt următoarele părți componente ale afacerii tale? (producție, vânzări, marketing, operațiuni, HR, financiar)
Alte idei notabile:
- Dacă o afacere face la fel de bine ca ieri, undeva după colț vă așteaptă pericolul. Rutina e moartea afacerii.
- Nivelul de sănătate al unei afaceri e la fel ca nivelul de fericire la oameni: e destul de neclar.
- O afacere poate să supraviețuiască dacă își îndeplinește măcar funcțiile de bază (salarii, furnizori, taxe, rol social), dar asta nu înseamnă performanță, ci supraviețuire.
- Dacă te chinui în afacere, ceva nu e în regulă
- Fugi atunci când cineva încearcă să îți ofere rețete în business.
- O afacere poate fi extraordinară dacă în planul tău de business există o trasabiltiate de a trece de la pierderi la profit.
- Ce înseamnă să trăiești sănătos? Când intri în birou toata lumea zâmbește, furnizorii iți oferă discounturi să cumperi de la ei, ești căutat de evenimentele mari sa-i sponsorizezi, îți îndeplinești rolul social.
La momentul de Spotlight, Constantin Isarie de la Studio UP, ne-a povestit despre proiectele pe care le are în desfășurare, dar mai ales despre beneficiile transformate în rezultate concrete pe care le-au obținut clienții cu care a colaborat.
Te așteptăm săptămâna următoare pentru un nou moment marca bizz.club Iași.
P.S: Mulțumim, Cristian Bârleanu, pentru fotografii!