Ultima întâlnire a bizz.club Iași ne-a oferit un plus de cunoaștere și de conștientizare în zona comunicării, a cunoașterii de sine și a limbajului.
Invitata noastră, Anamaria Maronico, performance Business Coach, NLP Trainer (Programare Neuro-Lingvistică), Master Practician în Time Line Therapy™ și Hipnoza, ne-a vorbit, în esență, despre limbaj ca formă de reprezentare a lumii și mijloc de persuasiune în relația cu ceilalți.
În viață, fie ai rezultate, fie ai motive pentru care nu le-ai obținut. Ce înseamnă acest lucru, probabil te întrebi. Îți adresez o întrebare: motivele pot plăti ratele la bancă?
Răspunsul se află în ceea ce transmitem când comunicăm dincolo de cuvinte. Știai că 93% din ce comunicăm este subconștient? Iată de ce uneori nu obții rezultatele pe care ți le dorești. În interacțiunile cu ceilalți ies la iveală frici, credințe limitative, frustrări, resentimente, fapt ce îți blochează accesul în lumea celuilalt și te împiedică să obții rezultatele pe care ți le dorești.
Cum rezolvi asta? Eminescu probabil ar spune ”tu așază-te deoparte, regăsindu-te pe tine”, invitata noastră ne-a invitat la reflecție și observare. Când comunici cu un client de pildă, fii atent la modul în care comunică el, la gesturi, la postură, la cuvintele pe care le folosește. Cu alte cuvinte observă modul lui de reprezentare a lumii.
Așadar, poți schimba rezultatele pe care le vezi în exterior prin schimbarea propriei perspective și a propriilor gânduri.
Ține minte! Harta nu este teritoriul!
Dispunem de cuvinte diferite prin care ne structurăm gândirea.
Fiecare persoană are o hartă diferită despre semnificația unui cuvânt, în interiorul său.
Ne reprezentăm și interpretăm lumea prin 5 canale senzoriale diferite;
V Vizual
A Auditiv
K Kinestezic
O Olfactiv
G Gustativ
- Vizualii memorează lucruri prin imagini.
- Auditivii sunt ușor distrași de zgomot.
- Kinestezicii memorează prin a trece sau a face.
- Auditiv-digitalii, repetă în minte ceea ce le-ai spus, înainte ca să îți răspundă la orice.
Alte idei:
- Scopul comunicării este răspunsul pe care tu il primești.
- Folosim limbajul pentru a ne reprezenta experiența si pentru a crea un model despre lume care se bazează pe percepții, iar percepțiile noastre sunt parțial determinate de model.
- Oamenii când comunica nu sunt conștienți de modul în care structurează cuvintele pe care le folosesc.
La momentul de Spotlight, Vasile Roman executive coach ne-a povestit despre ce presupune meseria de ”coach”, ne-a prezentat o serie de statistici relevante și ne-a provocat la o sesiune interactivă de răspunsuri pentru ca fiecare dintre participanți să identifice o problemă cu care se confruntă la locul de muncă.
Dacă vrei să vezi și tu prin intermediul propriilor filtre (VAKOG) cum se desfășoară o întâlnire de-a noastră, completează formularul, iar noi te vom contacta și îți vom oferi toate detaliile.