fbpx

Responsabilitate socială în mediul de afaceri

Responsabilitate socială în mediul de afaceri

Toți am auzit cel puțin o dată conceptul de responsabilitate socială a companiilor (CSR) și cu siguranță ne-am întrebat de unde a pornit acesta și ce reprezintă. Așa cum un părinte trebuie să contribuie la dezvoltarea copilului său și este responsabil de viitorul acestuia și companiile, indiferent de mărimea lor, trebuie să aplice o serie de standarde prin care să ajute la dezvoltarea durabilă a societății moderne și a mediului de afaceri existent.

Deși principala preocupare a oricărui om ce deține o afacere este generarea de profit, nu trebuie să uităm că toți acționăm într-o piață bazată pe o cultură, influențată de comunitate și de un sistem politic.

Integrarea României în Uniunea Europeană a adus cu sine și implicarea companiilor românești în diverse activități direcționate spre CSR. Dacă în alte state conceptul de responsabilitate socială prindea contur încă din 1970, la noi a fost conștientizat destul de recent, undeva în 2010.

Standardul Internațional în domeniul Responsabilității Sociale ISO 26000, lansat oficial la Geneva în 2010 a adus la nivelul Europei instrumente clare și practice pentru ca fiecare companie să-și poată defini și implementa o politică de responsabilitate socială.

Pe lângă acest standard, au fost lansate și altele precum Global Reporting Initiative, UN Global Compact, AA1000 și SA8000.


Responsabilitatea socială în mediul de afaceri vine cu 9 principii ce au ca obiectiv maximizarea implicării companiilor în responsabilitatea socială și dezvoltarea durabilă a societății.

1. Principiul responsabilității prin care fiecare companie trebuie să fie responsabilă față de cei ce pot fi afectați în urma activităților desfășurate de aceasta.

2. Principiul comportamentului etic bazat pe valori precum onestitatea, echitatea și integritatea ce vin cu o preocupare față de oameni, animale și mediu.

3. Principiul transparenței prin care fiecare companie să ofere informații clare și ușor accesibile despre activitățile pe care le întreprind.

4. Principiul respectului față de părțile cointeresate ce presupune respectul, considerația și integrarea intereselor diverselor părți în activitățile și deciziile unei organizații.

5. Principiul respectului față de statul de drept ce în contextul responsabilității sociale în afaceri presupune respectarea legilor aplicabile, informarea permanentă cu privire la acestea și implementarea măsurilor adecvate.

6. Principiul cooperării și coerenței ce presupune disponibilitatea companiilor de a colabora cu alte organizații pentru o anumită inițiativă.

7. Principiul managementului performant ce vine și în ajutorul companiilor prin stabilirea unor acțiuni clare și eficiente ce au la bază standarde de calitate și pot răspunde rapid necesităților sociale.

8. Principiul predictibilității prin care companiile trebuie să fie conștiente de responsabilitățile sociale ce revin organizației și trebuie să le aplice în activitatea lor.

9. Principiul respectului față de drepturile omului alături de alte norme și standarde internaționale ce presupune respectarea lor în funcție de specificul fiecărei organizații.

În România s-a realizat în 2011, în cadrul proiectului „Împreună pentru integritate, responsabilitate socială și dezvoltare durabilă”, un raport privind integritatea în mediul de afaceri pe 631 de companii.

Din acestea 117 aveau un cod de etică și doar 73 raportau activități legate de responsabilitatea socială. Avem încredere că raportul ar arăta diferit astăzi!

În prezent, putem acționa responsabil social în mediul de afaceri prin diverse idei de programe și o putem facem chiar la nivel local, în Iași, prin intermediul JCI Iași.

Promovarea unei cauze, acțiuni filantropice, marketing legat de o cauză și marketing social sunt programe prin care compania oferă bani pentru o anumită cauză și încurajează și comunitatea să se implice în susținerea ei. În cadrul JCI Iași există un program de burse pentru două eleve cu rezultate foarte bune la învățătură, dar cu o situație materială dificilă. De asemenea periodic se organizează activități pentru copiii din mediul rural ce presupun activități culturale, educaționale și de relaxare. Un alt exemplu este “Business pe Bicicletă” realizat în iulie 2017 de către JCI Iași prin care s-a promovat un stil de viață sănătos și activ. În același timp banii strânși în urma evenimentului s-au dus către fondul de burse JCI Iași.

Practicile de afaceri responsabile social sunt de asemenea inițiative prin care o companie își îmbunătățește în mod voluntare modul de operare în așa fel încât să contribuie la binele comunități și protejarea mediului.

Pentru companiile ce oferă produse alimentare o campanie de informare asupra ingredientele poate fi un exemplu bun de responsabilitate socială.

Voluntariatul în comunitate este o altă formă de responsabilitate socială prin care compania încurajează angajații să facă voluntariat în cadrul unui ONG. JCI Iași este locul ideal pentru a face acest lucru.

Oricine se poate regăsi pe una din ariile existente în cadrul JCI – antreprenoriat și afaceri, dezvoltare personală și profesională, CRS și internaționalism.
Deși o campanie, CSR pare mai mult o modalitate de a face o faptă bună, dar aceasta are și un impact pozitiv asupra companiei și asupra cifrei de afaceri a acesteia.

O campanie CSR te va ajuta să te diferențiezi de concurență și să obții loialitatea cosumatorilor față de brandul tău, îți va îmbunătăți reputația și, nu în ultimul rând, te va ajuta să crești cota de piață și vânzările.


Bianca IONEL –  Passionate Programmer& E-commerce lover, content & brand creator, heartwarming blogger www.jciIași.ro | www.biancaionel.com