Atunci când am acceptat provocarea să contribui cu articolul de față la cartea „Povești nemuritoare de networking”, am trecut în revistă mai multe întâmplări din viața mea care au avut de-a face cu networking-ul și a fost relativ greu să mă decid asupra unei întâmplări anume.

Motivul pentru care am ales povestioara de mai jos este că o consider cea mai relevantă vis-à-vis de tema articolului (Perseverența și follow-up-ul în networking).
Povestea de față a început prin toamna anului 2003. Absolvisem cu câteva luni în urmă ASE București și mă întorsesem în orașul natal, Bacău.
Am aplicat în perioada respectivă, pe căi tradiționale, la joburi de contabilitate/financiar (ziare locale, recomandări, cunoștințe), dar fără succes. Firmele respective căutau să angajeze persoane cu minimum 2 ani de experiență.
Deși primisem mai multe refuzuri, eram optimist și încrezător că voi da peste oportunitatea potrivită pentru mine. Citeam foarte mult, participam la evenimente de business, țineam aproape cu antreprenorii pe care îi cunoșteam și le puneam tot felul de întrebări.
Oportunitățile apar fix când nu te aștepți
Într-o sâmbătă dimineață, tatăl meu avea de mers la Comănești (aproximativ 60 km distanță față de Bacău) ca să participe la o conferință cu vreo 40 de persoane, în cadrul unei fundații/organizații non-profit.
M-a întrebat dacă vreau să merg și eu. Primul meu gând a fost să nu mă duc. Nu consideram că e util să particip la acea conferință; din câte știam eu, nu erau antreprenori acolo, iar șansele de a identifica și fructifica o oportunitate de angajare erau foarte mici. Plus că nu mă simțeam foarte bine în acea zi, aveam o ușoară indigestie. Mi-am adus aminte de câteva citate preferate ale unui prieten drag: „Expect the best, prepare for the worst”, „Success occurs when opportunity meets preparation”, „In the middle of every difficulty lies opportunity”.
Am decis să dau curs invitației tatălui meu și să îl însoțesc la conferință. Drumul a decurs fără evenimente, dar îmi aduc aminte că nu a fost prea plăcut în viraje, la curbe prin Măgura, cu indigestia pe care o aveam.
Networkingul a învins
Nu îmi amintesc foarte multe lucruri legate de ce s-a discutat la acea conferință, dar am rămas surprins că printre invitați erau și 3 persoane din SUA: David Michaels, Larry Agnew și Tom Steller. Dintre cei 3, cu David am discutat cel mai mult. Larry era mai în vârstă și nu prea găseam puncte comune, iar Tom mi se păruse puțin rece și distant.
În discuțiile cu David, i-am împărtășit că absolvisem recent facultatea de contabilitate și că eram în căutarea unei firme de contabilitate din SUA care angaja în momentul respectiv și era dispusă să acorde o șansă unui tânăr absolvent fără experiență din Europa. De asemenea, i-am spus lui David că pe perioada verii, în timpul studenției, am fost în SUA și am lucrat în câteva domenii diferite (HoReCa, construcții, tabere de vară), dar că acei angajatori nu aveau poziții deschise pe contabilitate la momentul respectiv. David m-a ascultat cu atenție, mi-a arătat empatie și mi-a spus în felul următor:
„Daniel, nu vreau să îți dau două referințe sau mai multe, ci una singură. Te voi pune în legătură cu un contabil pe care îl cunosc foarte bine. Cred că ar fi o oportunitate excelentă pentru tine”.
Zis și făcut. Am primit referința și datele de contact de la David. Am fost marcat de încrederea cu care David mi-a dat această referință mie, un tânăr necunoscut, cu care s-a întâlnit în acea zi de sâmbătă în Comănești pentru prima oară, la peste 10.000 de km distanță de orașul lui, Minneapolis, MN.
În seara aceleiași zile, i-am trimis un e-mail referinței lui David, un contabil pe nume Dave Osborn, proprietarul unei firme de contabilitate, CFO Business Partners. Dave mi-a răspuns foarte repede și m-a întrebat dacă sunt de acord să îmi trimită un test de contabilitate, ca să evalueze cum m-aș descurca la job. I-am răspuns că da și în scurt timp mi-a trimis testul (30 de întrebări și 2 studii de caz). L-am completat și i l-am trimis. Dave a fost foarte încântat de cum m-am descurcat la acel test. Mi-a făcut o ofertă și m-a întrebat foarte simplu când pot ajunge în SUA. Am căzut de acord asupra ofertei și i-am explicat că voi depune formularele la firma din Cluj care se ocupa de programele respective de Schimburi Interculturale și Career Internships. După câteva luni, am obținut viza de lucru necesară și mi-am achiziționat biletul de avion.
Experiența americană, de la vis la realitate
A urmat o perioadă foarte frumoasă, de un an și jumătate, în care am lucrat la firma de contabilitate a lui Dave. Am primit programele software de contabilitate pe care urma să lucrez, am închiriat un apartament în Downtown Minneapolis, iar Dave mi-a împrumutat și o mașină cu care să mă pot deplasa în interes de serviciu. În primele 3 săptămâni am fost împreună cu Dave în vizite la clienți, pentru pregătirea situațiilor contabile pentru audit și pentru efectuarea diverselor operațiuni contabile. După acest timp, Dave a constatat că mă descurcam foarte bine cu aplicațiile software de contabilitate și că stăpâneam procesele și procedurile care trebuiau respectate în vizitele on-site la clienți. Așa că a decis că e momentul să mă trimită singur pe teren la clienți și doar în anumite cazuri particulare mă însoțea în vizitele din teren.
Pe lângă oportunitatea de a lucra în contabilitate la firma lui Dave, pentru mine a fost un prilej foarte bun să învăț și să fiu mentorat de un om extraordinar, care a reușit prin forțe proprii și printr-o voință de fier să își dezvolte firma într-un domeniu deloc ușor și cu o concurență foarte mare. Pe lângă lecțiile de business, am mai învățat ceva: „să crezi în visul tău cu orice preț”.
După programul de lucru, în 2-3 seri pe săptămână, Dave mă invita să merg cu bicicleta împreună cu el. Am acceptat și am descoperit cu ocazia asta că Minneapolis/Twin Cities are niște trasee de bicicletă senzaționale. La început îmi era greu să mă țin după Dave. Acasă, în România, neglijasem activitățile sportive. După câteva săptămâni, am început să parcurg cu bicicleta distanțe din ce în ce mai mari și mi-a fost mai ușor să țin ritmul impus de Dave.
Lupta nu trebuie să se oprească niciodată
Mare mi-a fost surpriza când, într-o seară în care mă aflam acasă la Dave, chiar după ce ne întorseserăm de la un traseu cu bicicleta, am descoperit că Dave avea o proteză la piciorul drept, care începea undeva de deasupra genunchiului. Mi-a povestit că în perioada facultății, în Denver, a fost nevoie să i se amputeze piciorul din cauza unui cancer. Mi-au venit în minte unele persoane cu handicap din România care au încetat să mai lupte pentru visurile lor, s-au resemnat cu situația respectivă și au decis să își trăiască viața din postura de victimă. Am fost privilegiat să îl cunosc pe Dave, să lucrez împreună cu el, să mă împrietenesc cu el, să fiu martor al caracterului său puternic de luptător, care și-a biruit handicapul fizic.
A fost și va rămâne o onoare deosebită și o lecție de viață pe care o voi purta cu mine mereu.
La finalul internshipului, Dave mi-a oferit o prelungire cu 3 ani a contractului, o mărire de salariu și o promovare în cadrul firmei. Am cântărit bine lucrurile. Mă integrasem foarte bine în SUA, aveam un job care îmi plăcea, un șef care credea în mine și mă ajuta să mă dezvolt și, cu toate astea, am simțit că era momentul să mă reîntorc în România și să aduc o mică contribuție, să dau mai departe din ceea ce am primit și învățat de la Dave și din experiențele pe tărâmuri americane.
Reîntoarcerea fiului inițiat
În concluzie, această istorioară accentuează din nou că sunt multe oportunități, chiar și acum, în perioada de pandemie, pentru cei care au ochii deschiși să le vadă și perseverența necesară de a le urmări și a acționa. Păstrează o atitudine pozitivă, crede în visul tău și caută să fructifici și micile oportunități care îți ies în cale. Nu știi niciodată în networking cât de departe poți ajunge prin PERSEVERENȚĂ și follow-up la oportunități.
„Nu se poate să te azvârli puternic, vioi și încrezător în valurile vieții, și ea să nu te scoată la limanul fericirii” – Hortensia Papadat-Bengescu.

